In data de 1 iunie, 2009, Comitetul Executiv al FRF, a luat cateva decizii, care vor afecta echipele de fotbal din Romania.
Fragment din decizia Comitetului Executiv al FRF ( punctul a.):
a) Începând cu anul competiţional 2009/2010, cluburile sunt obligate să prezinte şi să înscrie în raportul de arbitraj la fiecare joc: echipele din Liga I – minim 8 jucători de cetăţenie română sau formaţi la nivel naţional; echipele din Liga a 2-a – minim 10 jucători de cetăţenie română sau formaţi la nivel naţional; echipele din Liga a 3-a – minim 12 jucători de cetăţenie română sau formaţi la nivel naţional; echipele de fotbal în sală – minim 7 jucători de cetăţenie română sau formaţi la nivel naţional; echipele din alte competiţii de seniori sau juniori decât cele de mai sus – minim 15 jucători de cetăţenie română sau formaţi la nivel naţional. Menţionăm că, în conformitate cu dispoziţiile art. 47.7.3 din Regulamentul de organizare a activităţii fotbalistice, prin jucători formaţi la nivel naţional se înţeleg jucătorii care, indiferent de cetăţenie, au figurat ca legitimaţi şi au participat la competiţii pentru un club din România timp de minim 3 ani în perioada cât au fost în vârstă de 15-21 de ani;
Asadar, echipele din Liga I sunt obligate incepand cu sezonul urmator sa foloseasca pe foaia de joc al unei partide minim 8 jucatori romani sau jucatori formati la nivel national("prin jucători formaţi la nivel naţional se înţeleg jucătorii care, indiferent de cetăţenie, au figurat ca legitimaţi şi au participat la competiţii pentru un club din România timp de minim 3 ani în perioada cât au fost în vârstă de 15-21 de ani").
Cea mai afectata echipa pare a fi CFR Cluj, echipa ce are in componenta cei mai multi straini: 22 in acest moment. Interesant este ca echipa clujeana nu are in componenta in acest moment decat 6 jucatori romani(Stancioiu, Panin, Toma, Mara, Muresan si Deac), iar la "jucatori formati" nu-i putem calcula inca pe tinerii Traore si Leoh, deoarece nu au inca 3 ani de contract cu CFR.
Clujeniij nu sunt singurii care vor fi afectate de aceste decizii, echipe precum FC Timisoara, Rapid sau Vaslui vor fi nevoite sa faca mutari serioase in aceasta vara. In schimb alte echipe precum Universitatea Craiova(cu romani tineri de perspectiva si 4-5 straini in lot) sau Dinamo ar putea profita la maxim, avand in componenta destui jucatori romani, cu care pot ataca sezonul urmator titlul, in timp ce "feroviarii clujeni", spre exemplu, vor fi obligati sa vanda cel putin 10 straini si in acelasi timp sa achizitioneze acelasi numar de jucatori romani. Acest lucru va duce la o perioada de tranzitie, pentru ca va fi nevoie de 2-3 ani pentru a forma o noua echipa.
Avand in vedere mentalitatea in tara noastra, nivelul fotbalului romanesc va fi in scadere, pentru ca o astfel de schimbare se va simti pozitiv (?!) abia peste cativa ani. Se stie, avem in tara foarte multi jucatori romani talentati care "se pierd" pe la 19-20 de ani, din cauza vietii extrasportive si nu numai, cred ca am avut destule exemple in acest sens...
Totodata, prin aceasta deicizie FRF limiteaza "circulatia" jucatorilor straini in Romania(indiferent cat de valorosi ar fi ei). Nicio tara "civilizata" nu ar fi luat astfel de decizii! Cum ar fi sa limiteze numarul jucatorilor straini federatiile din campionatele mari ale Europei? Internazionale Milano, Arsenal, Barcelona sau alte echipe ar fi nevoite sa isi vanda 80-90% dintre jucatori, care vor fi nevoiti la randul lor sa-si caute "alt loc de munca", ceea ce ar da peste cap intreg fotbalul european.
Personal cred, ca este o decizie gresita luat intr-un moment total gresit. In ultimii 4-5 ani s-a simtit o crestere semnificativa a fotbalului romanesc datorita investitiilor facute si a strainilor care au ajuns in campionatul nostru (chiar daca unii au fost adusi, doar pentru simplul fapt ca sunt "straini" si poate nu sunt la fel de valorosi ca alti jucatori romani). Din cate se pare, vom asista, practic, in urmatorii ani la o scadere a nivelului fotbalului romanesc, dupa cum am mentionat mai devreme, cateva echipe fiind nevoite sa se orienteze in aceasta vara numai spre jucatori romani. Iar cand vedem prin presa ca un jucator precum Tibi Balan sau Adrian Cristea costa 2-3 milioane de euro, normal ca-ti vine sa cumperi un Culio din Argentina, care costa de cinci ori mai putin sau un Kapetanos din Grecia si exemplele ar putea continua...
Daca hotararea FRF ar intra in vigoare de maine, CFR ar putea alinia urmatoarea echipa:
Stancioiu - Tony, Viera, Sousa, Panin - Mara, Dani, Peralta, Deac - Kone, Bujor( CFR II)
In lot ar mai putea fi: Tiut(portar, republican A), Toma, Rares Moca, Borostean Andrei, Daniel Cucuruzan(CFR II), Gabi Muresan, Culio, Duberbier si inca 4-5 jucatori de mare perspectiva de la juniori: Bus Sergiu, Paul Dirjan, Rosu Nelut, Sucala Gabriel, Imbuzan Ovidiu (si multi altii, de care sunt sigur ca vom mai auzi in urmatorii ani daca sunt seriosi, deoarece talent au...).
Una peste alta, se pare ca unele cluburi au contestat deja decizia FRF, mai mult, s-au depus memorii, iar nu este exclus sa mai intervina schimbari (de exemplu reducerea de la 8 la 5 a numarului de jucatori romani care trebuie sa apara pe foaia de joc).
Urmatoarea sedinta a Comitetului Executiv FRF va avea loc pe data de 8 iunie.
marți, 2 iunie 2009
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
